La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii au efectuat cercetări pe D.N. 2, în afara localității Berești Bistrița, cu privire la producerea unui eveniment rutier cu victime.
Astfel, din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 40 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Roman-Bacău, nu a păstrat o distanță corespunzatoare în raport cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, care circula în fața sa și care semanlizase schimbarea direcției de mers către dreapta, intrând în coliziune cu acesta.
In urma producerii evenimentului rutier conducătorul auto de 34 de ani și o pasagera de 88 de ani din autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani au fost transportați la Spitalul Județean Bacău, pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezulatele au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.