Duminica, 4 februarie , in jurul orei 18.30, politistii au fost sesizati despre producerea unui eveniment rutier, in municipiul Bacau.
Din primele cercetari efectuate la fata locului a rezultat ca un barbat de 64 de ani, din Bacau, in timp ce conducea un autoturism pe strada General Stefan Guse, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare si a intrat in coliziune cu un autoturism parcat langa bordura din partea dreapta.
In urma impactului a rezultat avarierea celor doua autoturisme si vatamarea corporala a conducatorului auto.
Victima a fost transportata la Spitalul Judetean Bacau, necesitand internarea.
In urma testarii cu aparatul etilotest a conducatorului auto, acesta a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur in aerul expirat si i-au fost recoltate mostre biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.
In cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.