La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 21.30, poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, pe DJ 116.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un tânăr de 23 ani, din comuna Pîrgăreşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, într-o curbă la dreapta, pe drum în pantă, a surprins şi accidentat un localnic de 51 ani, care circula pe mijlocul drumului şi care, în urma accidentului, a căzut în şanţul betonat din dreapta drumului.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului de 51 ani, care a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Atât victimei, cât şi conducătorului auto li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.