Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 13.01.2014, în jurul orei 09.30, despre faptul că pe strada Cpt. Paul Zăgănescu din municipiul Moineşti s-a produs un accident de circulaţie cu victimă.
La faţa locului, poliţiştii au constatat că B. Constantin, de 41 de ani, din comuna Poduri, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers, la efectuarea unui viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de O. Marius, de 31 de ani, din localitate.
În urma evenimentului, conducătorul auto de 31 de ani a fost transportat la Spitalul Moineşti pentru îngrijiri medicale.
Rezultatele testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Accident cu victima in Moinesti
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News