La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 06.00, poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 42 ani, din comuna Urecheşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11 A, pe raza localităţii Căiuţi, cu direcţia Adjud – Oneşti, a acroşat o semiremorcă care staţiona, semnalizată cu triunghi reflectorizant, pe partea carosabilă, pe acelaşi sens de mers cu autoturismul în cauză.
În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă ieşind în decor, în afara sensului de deplasare Oneşti – Adjud, rezultând vătămarea corporală a bărbatului de 42 ani, care a fost transportat la Spitalul Municipal Oneşti, unde a rămas internat.
Bărbatul de 42 de ani şi conducătorul semiremorcii, respectiv un bărbat de 38 ani, din judeţul Neamţ, au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.