La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 23.15, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier cu victimă, la intersecția străzilor Calea Mărășești cu Spiru Haret, din municipiul Bacău.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 18 ani, care conducea un autoturism pe strada Calea Mărășești, la intersecția semaforizată cu strada Spiru Haret, a surprins şi accidentat un tânăr de 24 de ani, care s-a angajat în traversarea neregulamentara a străzii, pe trecerea pentru pietoni, pe culoarea rosie a semaforului electric aflat în functiune.
Pietonul a primit îngrijiri medicale la S.J.U. Bacău, fără a fi necesară internarea sa.
Atât conducătorul auto cât și pietonul au fost testați cu paratul etilotest. Razultatul a fost negative pentru tânărul de 18 ani și 0,13 mg/l alcool pur in aerul expirat, pentru pieton.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.