A7 Focșani–Bacău arată bine. UMB, aproape de finalizare pe Adjud–Răcăciuni. Din vară, șanse reale de circulație până în Bacău

3

Lucrările pe Autostrada A7 Focșani–Bacău avansează rapid pe Lotul 2, sectorul Domnești-Târg – Răcăciuni, unde stadiul fizic a ajuns la aproximativ 95% ( sursa video @STEF ) . Tronsonul are o lungime de 38,78 kilometri, între km 35+600 și km 74+380, și este realizat de asocierea Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL. Lucrările au început pe 3 mai 2023, iar contractul, semnat la finalul lui 2022, are o valoare de peste 2,48 miliarde de lei fără TVA.

Potrivit informațiilor din teren, există șanse reale ca circulația să fie deschisă etapizat încă din primăvara acestui an. Scenariul cel mai optimist vizează deschiderea circulației între Adjud și Răcăciuni până la finalul lunilor martie–aprilie, urmând ca, la scurt timp – inceput de vara – traficul să poată fi extins până la Bacău.

În paralel, pe Lotul 3 al autostrăzii, între Răcăciuni și municipiul Bacău, lucrările continuă într-un stadiu mai mic decat pe lotul 2. Tronsonul are 21,52 kilometri, între km 74+380 și km 95+902, și este realizat de aceeași asociere de constructori. Stadiul fizic este estimat la aproximativ 70%. Valoarea proiectului depășește 1,67 miliarde de lei fără TVA.

3 comentarii

  1. Dacă cineva are curiozitatea să vadă un film cu stadiul actual al tronsonului Răcăciuni – Bacău, va constata că volumul de lucru este foarte mare, nodul rutier Bacău sud, este tehnologic legat de nodul Bacău Nord, pentru a căror realizare, trebuie oprită circulația pe centura Bacău est, și devierea pe vechea centură. Trebuie făcut intervenții serioase la racordarea autostrăzii, cu bucata de autostradă aflată deja în circulație, pe 16 km. care este în circulație din 2020.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.