A7 Bacau – Pascani. Guvernul a aprobat despagubiri de 38 de milioane de lei pentru exproprieri pe tronsonul unde UMBrarescu concureaza cu antreprenori turci si ucraineni

0

In sedinta de miercuri, 9 noiembrie, Guvernul a aprobat despagubiri de 38 de milioane de lei pentru exproprierea a peste 6000 de imobile ( terenuri si locuinte), care se afla pe traseul Autostrazii A7 Bacau – Pascani.

Sectiunea autostrazii A7 Bacau – Pascani cuprinde 3 loturi, in lungime totala de 77 kilometri. In septembrie s-au deschis cele 23 de oferte pentru acest tronson :

Pentru Lotul 1(Săucesti-Trifești), care are o lungime de 30,3 km și o valoare de construcție estimată la 2,04 miliarde de lei (fără TVA), au depus oferte 7 constructori și Asocieri din Romania, Turcia și Ucraina.

Pentru Lotul 2 (Trifești-Gherăești) -cu o lungime de 18,99 km și o valoare estimată de 1,60 miliarde de lei (fără TVA)- au depus oferte 8 constructori și asocieri din România, Turcia și Ucraina.

Pentru Lotul 3 (Mircești -Pașcani)- cu o lungime de 28.09 km și o valoare estimată de 2,21 miliarde de lei (fără TVA)- au depus oferte 8 constructori și Asocieri din România, Turcia și Ucraina.

Termenul de execuție este de 30 de luni, iar câștigătorii vor fi anunțați, cel mai probabil la începutul lunii decembrie. Pe secțiunea  Bacău-Pașcani,  la intersecția cu Autostrada Unirii A8, este proiectat un nod rutier de tip turbion, adică o intersecție cu bretele de viteză pentru toate direcțiile.

Pentru construirea autostrăzii vor fi expropriați peste 15 milioane metri pătrați de teren, inclusiv terenurile necesare gropilor de împrumut : ,,Pentru obiectivul de investiții „Autostrada Bacău – Pașcani” a fost obținut Avizul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 38/47 din data de 08.04.2022 privind aprobarea documentației tehnico-economice faza „studiu de fezabilitate” și a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu numărul 528 din data de 30 mai 2022, Hotărârea Guvernului nr. 688/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Bacău – Pașcani”, judeţele Bacău, Neamț și Iași. Pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții, s-a identificat necesitatea de a se ocupa definitiv o suprafață de teren de 15.223.816 mp, pentru un număr de 6.103 de imobile situate pe raza localităților Săucești, Itești, Berești-Bistrița, Filipești din județul Bacău, Moldoveni, Secuieni, Horia, Trifești, Dulcești, Cordun, Săbăoani, Gherăești, Roman din județul Neamț, Mircești Hălăucești, MogoșeștiSiret, Stolniceni-Prăjescu, Pașcani din județul Iași, după cum urmează :
1. Suprafața de teren de 14.759.691 mp, aferentă unui număr de 5.784 imobile proprietate privată
3. Suprafața de teren de 86.994 mp, aferentă unui număr de 71 imobile proprietate publică a statului
2. Suprafața de teren de 377.131 mp, aferentă unui număr de 248 imobile proprietate publică ale UAT-urilor
”. -Hotărâre de Guvern.

Firmele constructorului bacauan, Dorinel Umbrarescu, au participat la licitatie pe toate cele 3 loturi. Construcția acestei autostrăzi este finanțată prin PNRR și are o valoare totală estimată la 5,85 miliarde de lei (fără TVA). Perioada de execuție prevăzută în contract este de 30 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.