A13 Bacau-Brasov va avea 163km si va incepe de la municipiul Codlea. CNAIR a solicitat certificat de urbanism de la CJ Brasov


CNAIR a solicitat prin compania care se ocupa de proiectare – Asocierea Search Corporation SRL – Primacons Group SRL – eliberarea certificatului de urbanism de la CJ Brasov pentru proiectul Autostrazii A13 Bacau – Brasov.

Conform anunțului Consiliului Județean Brașov, solicitarea  cu documentaţia aferentă a fost înregistrată în data de 28 decembrie, iar pentru eliberarea Certificatului de urbanism administaţia judeţeană aşteaptă primirea avizelor din partea autorităţilor publice locale al căror teritoriu administrativ este străbătut de viitoarea şosea de viteză A13. Este vorba despre primăriile municipiilor Braşov şi Codlea, alături de cele din Hălchiu, Bod, Sânpetru, Hărman şi Prejmer.

Conform declarației președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, pentru site-ul BZB.ro construirea autostrăzii Braşov – Bacău este un obiectiv pe care l-am susţinut de la bun început, împreună cu colegii de la Consiliul Judeţean Covasna. Am participat la mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanţii CNAIR care împreună cu proiectanţii au prezentat diverse variante de traseu. Toate acestea au fost analizate cu primarii şi specialiştii în urbanism din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale prin care trece autostrada. Varianta de traseu definitivată este cu siguranţă cea mai fezabilă şi cea care integrează toate necesităţile de transport pentru fiecare localitate în parte. Am convingerea că implementarea celor trei proiecte de autostrăzi care străbat judeţul nostru va rezolva descongestionarea traficului din întreaga zonă periurbană a municipiului Braşov, va asigura accesul la obiectivele importante din proximitate, aşa cum este Aeroportul Internaţional Braşov şi va elimina traficul de tranzit din localităţi”.

Autostrada A13 Bacau – Brasov va avea 162 km, iar traseul ales este cel rosu ( conform hartii ). Traseul autostrăzii Braşov – Bacău începe la nord de municipiul Codlea, acolo unde este prevăzută realizarea unui nod rutier care să lege A13 de viitoarele tronsoanele Braşov – Făgăraş şi Ploieşti – Braşov din autostrada A3.

Costul construcției propriu-zise este estimat la 2,4 miliarde de euro, însă valoarea exacta va fi stabilită prin Studiul de fezabilitate.

Sursa: bzb.ro

Comenteaza prin Facebook
Fiti la curent cu ultimele stiri din judetul Bacau. Urmariti Bacau.NET si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.