Polițiștii au fost sesizați la data de 15.04.2013, în jurul orei 13:50, despre faptul că pe strada Bradului din municipiul Bacău a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că E. Adrian de 23 ani din municipiul Bacău, în timp conducea un autoturism pe strada Bradului cu direcție de mers către strada Mioriței, a surprins și accidentat un pieton.
C. Ioja de 81 ani s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de un autoturism. Pietonul a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, fără a necesita internarea.
Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-le recoltate probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.