Un echipaj de polițiști locali din cadrul Compartimentului Intervenții care efectua serviciul pentru menținerea ordinii și liniștii publice pe Insula de Agrement a fost sesizat de un grup de tineri despre faptul că unui minor i s-a sustras din rucsac, în zona „Skate Park”, suma de 1600 lei.
„În urma verificărilor efectuate polițiștii locali au identificat făptuitorul, care împreună cu păgubitul au fost conduși la sediul Poliției Locale Bacău pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut fapta. Acesta a recunoscut faptul că a sustras banii la indicațiile unui prieten cu scopul de a-i împărți. Alături de minori au fost chemați și părinții acestora pentru a lua act de cel întâmplate.
Banii au fost restituiți pe bază de proces verbal părinților părții vătămate, iar documentele întocmite de polițiștii locali, cu privire la infracțiunea de furt, au fost transmise Secției 2 Poliție Bacău pentru competenta soluționare” au transmis politisti locali