Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Din cercetări s-a stabilit că, un tânăr de 28 de ani, din judeţul Neamţ, angajat al unei societăţi comerciale, în funcţia de şofer pentru curse internaţionale, ar fi primit un card de combustibil cu care să alimenteze autoutilitara ce îi fusese dată în administrare. Acesta, folosindu-se de cardul de combustibil remis de persoana juridică, ar fi alimentat cu combustibil un autoturism ce nu aparţinea firmei şi ar fi încărcat mai multe canistre, însuşindu-şi astfel, aproximativ 94 de litri.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacăui cu propunere de trimitere în judecată.