A murit Eduard Shevardnadze, fost ministru de externe al URSS

0

Fostul preşedinte al Georgiei şi fost ministru de Externe al URSS, Eduard Shevardnadze, a încetat din viaţă la vârsta de 86 de ani, la Tbilisi.

Eduard Şevardnadze, născut la 25 ianuarie 1928 în satul Mamati, Republica Sovietică Federală Socialistă Transcaucaziană, azi în vestul Georgiei), a fost ministru de externe al Uniunii Sovietice în perioada când la conducerea acesteia se afla Mihail Gorbaciov. Shevardnadze, ultimul ministru de Externe al URSS, a fost unul dintre liderii politici care a pregătit şi a pus în mişcare mecanismul de destrămare a blocului comunist.

După ce șeful său, Mihail Gorbaciov, a anunţat campania de schimbări majore în URSS (Perestroika), acesta l-a numit pe Shevardnadze în fruntea diplomaţiei sovietice. De când a preluat această funcţie, el a reuşit să normalizeze relaţiile americano-sovietice, punând capăt Războiului Rece. S-a ajuns astfel la reunificarea Germaniei, iar Pactul de la Varşovia a fost scos din vigoare.

După ce Georgia și-a proclamat independența, a intervenit în politica acesteia, ajutând la eliminarea prin forță a președintelui democratic ales Zviad Gamsahurdia. Între 1992 și 2003 Șevardnadze a ocupat funcția de președinte al Georgiei, conducând în mod autoritar. În perioada președinției sale Georgia a pierdut controlul asupra regiunilor Abhazia, Osetia de Sud și Adjaria.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.