La data de 02.10.2012, în jurul orei 05.40, Poliţia Oraşului Dărmăneşti a fost sesizată despe faptul că un autoturism a intrat în gardul unui imobil din localitate. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a stabilit că în timp ce Claudiu C., de 25 de ani, conducea un autoturism pe strada Valea Uzului, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu gardul imobilului.
Deoarece acesta emana halenă alcoolică poliţiştii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. A fost condus la Spitalul Comăneşti pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, dar a refuzat şi această procedură.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi refuzul testării cu aparatul etilotest sau recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.