A inscenat un furt, dar a fost prins de politisti

0

Poliţiştii de investigaţii criminale au demascat un furt, pus la cale de un tânăr de 20 de ani, din Bacău, cu ajutorul unui prieten, devenind astfel din parte vătămată, făptuitor.

 

La data de 27 august a.c. poliţiştii au fost sesizaţi de V. Daniel, de 20 de ani, din Bacău, gestionar la o societate comercială din oraş, despre faptul că în timp ce se afla de serviciu, o persoană necunoscută, prin ameninţare cu un cuţit, l-a forţat să-i dea cutia cu valori, în care se aflau bani, bilete RATB şi cartele telefonice în valoare de 16500 de lei.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale au constatat că aspectele sesizate nu sunt reale.

În fapt, tânărul de 20 de ani a plănuit comiterea acestei fapte, cu ajutorul unui prieten, P. Alexandru, de 24 de ani, din comuna Urecheşti şi în consecinţă au acţionat la momentul favorabil, înscenând furtul.

Cei doi şi-au recunoscut fapta iar prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.

În cauză, pentru V. Daniel s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, iar pentru P. Alexandru, s-a întocmit dosar penal pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.