A furat o masina pe care a condus-o baut si fara permis

0

Un moineştean de 31 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru trei infracţiuni. Poliţiştii l-au depistat în flagrant în timp ce conducea, băut şi fără permis, un autoturism pe care îl sustrăsese din municipiul Bacău.

La data de 4 august a.c., în jurul orei 21.00, la intersecţia străzilor Republicii cu Bicaz din  Bacău, poliţiştii rutieri au depistat un moineştean de 31 de ani, care conducea un autoturism în timp ce avea o concentraţie  de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificarilor efectuate de poliţişti a rezultat că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La Spitalul Judeţean Bacău bărbatul de 31 de ani a refuzat recoltarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

Cu privire la autoturismul în cauză poliţiştii au stabilit că acesta aparţine altui cetăţean din municipiul Bacău, situaţie în care bărbatul de 31 de ani a declarat că ar fi găsit cheile autovehiculului pe strada Calea Moldovei din Bacău.

Din investigaţiile desfăşurate de poliţişti a rezultat că în dimineaţa zilei de 4 august a.c., bărbatul de 31 de ani ar fi sustras cheile autoturismului, pe care l-a identificat parcat pe Calea Moldovei, iar ulterior în cursul serii, după ce a consumat băuturi alcoolice, a sustras autovehiculul pe care l-a condus în municipiul Bacău până pe strada Republicii, unde a fost depistat de echipajul de poliţie rutieră.

Faţă de bărbatul de 31 de ani s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice şi furt în scop de folosinţă.

La data de 5 august a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a dispus faţă de cel în cauză instituirea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.