Vineri, 26 august, a fost inaugurat un teren de fotbal acoperit – parte din Complexul Sportiv Atletico Arena. Investiția, cifrată la aprox. 1,1 milioane lei, a fost finanțată în proporție de 90 % de către Consiliul Județean. La eveniment au participat presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, primarul din Letea Veche, Petrica Dochiei si presedintele AJF Bacau, Cristian Sava.
„Prin parteneriatul cu ACS Atletico Junior Bacău și primăria Letea Veche, în cadrul proiectului „Investim în infrastructură, creștem valoarea ecosistemului fotbalistic local – Construire teren de fotbal acoperit”, am realizat o investiție extrem de importantă în infrastructura sportivă a județului. Baza sportivă beneficiază de un teren de fotbal acoperit care respectă standardele în domeniu și completează condițiile externe – deja existente- necesare pentru antrenamentele celor 130 de copii înscriși la acest club. De asemenea, găzduirea evenimentelor naționale și internaționale aduc beneficii reale comunităților locale prin încurajarea competiției & performanței.
Relevant este și protocolul prin care beneficiarii serviciilor oferite de DGASPC, copii și adulți, au la dispoziție acest teren cu titlu gratuit, săptămânal, conform graficului agreat. Pentru copiii din județ care sunt pasionați de sportul rege- fotbalul-consider că este esențial să dezvoltăm și să îmbunătățim condițiile în care își desfășoară activitatea zi de zi. În mod cert, dezvoltarea infrastructurii de sport înseamnă investiții în sănătate! Avem datoria de a le asigura spații adecvate pentru practicarea mișcării astfel încât, copiii noștri să se dezvolte armonios din punct de vedere fizic și mental.” a declarat Valentin Ivancea