A fost desemnat castigatorul pentru elaborarea documentatiei necesare construirii ultimului tronson al drumului de mare viteza Focsani – Bacau

0

In data de 24.08.2018 a fost finalizat procesul de evaluare pentru ofertele depuse in cadrul procedurii de atribuire a contractului „Elaborare Studiu de Fezabilitate si Proiect Tehnic pentru drum de mare viteza Focsani – Bacau”, fiind transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii catre toti ofertantii.

Ofertantul desemnat castigator este SC Consitrans SRL, avand pretul de 20.123.408,52 Lei fara TVA, si un punctaj total de 100 puncte, din care 30 de puncte pentru componenta financiara si 70 de puncte pentru componenta tehnica.

Semnarea contractului de achizitie publica va fi posibila dupa solutionarea tuturor contestatiilor/ plangerilor formulate in cadrul procedurii de atribuire. Precizam ca pentru celelalte 3 tronsoane, respectiv Ploiesti – Buzau, Buzau – Focsani si Bacau – Pascani, nu au fost depuse contestatii in termenul legal dupa anuntarea castigatorilor.

Durata contractului este de 24 de luni de la data intrarii in vigoare a acestuia.

Realizarea contractului presupune elaborarea Studiului de Fezabilitate si a Proiectului Tehnic pentru drum de mare viteza care leaga municipiul Focsani de municipiul Bacau, inclusiv conexiunea cu drumul de mare viteza Buzau – Focsani, cu Varianta de Ocolire a municipiului Bacau si cu drumul de mare viteza Bacau – Pascani.

Lungimea estimata a tronsonului de drum este de 110 km.

Reamintim faptul ca acest tronson face parte din drumul de mare viteza Ploiesti – Pascani care este impartit in 4 loturi, dupa cum urmeaza: Ploiesti – Buzau, Buzau – Focsani, Focsani – Bacau, Bacau – Pascani.

Acesta este un prim pas important pentru construirea drumului de mare viteza care va lega Muntenia de Moldova. Cele 4 contracte, in baza carora se va elabora atat Studiul de Fezabilitate, cat si Proiectul Tehnic, vor permite dupa finalizare, scoaterea la licitatie direct a contractelor de executie pentru acest drum de mare viteza.

Comunicat CNAIR


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.