Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, privind supunerea a două exemplare cabaline la eforturi inutile în comuna Balcani, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Bacău s-au sesizat din oficiu, stabilind faptul că, la data de 27 mai a.c., un bărbat de 34 de ani, din localitate, ar fi publicat pe o rețea de socializare două cabaline, în scopul comercializării acestora.
Bărbatul ar fi supus animalele la eforturi inutile, în vederea înstrăinării către potențiali cumpărători. Cel în cauză a fost sancționat contravențional conform Legii 205/2004, privind protecția animalelor, cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News