A condus un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului și a distrus gardul unei proprietăți

0

La data de 30 martie a.c., în jurul orei 22:45, polițiștii au fost sesizați de un tânăr de 22 de ani, din Moinești, despre faptul că un autoturism i-a distrus gardul împrejmuitor al locuinţei, după care a plecat de la locul evenimentului.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti, care, în urma cercetărilor efectuate şi a primelor verificări a stabilit că un tânăr de 23 de ani, din comuna Măgirești, care conducea un autoturism în municipiul Moinești, a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu gardul unei locuinţei sale, avariind uşor conducta distribuţie gaze naturale cu presiune redusă aflată lângă gard, după care a plecat de la faţa locului.

Tânărul în cauză a fost depistat și testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,59 mg/l, alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Municipal  de Urgenţă Moineşti pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.