A condus un autoturism fără a avea permis de conducere, a rămas blocat pe un teren anevoios şi a fugit de la faţa locului

0

 

La data de 27 iulie, în jurul orei 02.30, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au fost sesizaţi telefonic despre faptul că în apropierea unei stâne de pe raza comunei Motoşeni se deplasează un autoturism în care se află doi tineri, fiind posibil să aibă preocupări infracţionale.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locucului şi au constatat că la aproximativ 50 de metri de stână se află oprit un autoturism şi lângă acesta un tânăr de 25 ani care a relatat faptul că autoturismul în cauză aparţine unui alt tânăr de 23 ani, din comuna Răchitoasa care ar fi fugit de la faţa locului.

Din verificările poliţiştilor a rezultat că, fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, tânărul de 23 ani ar fi condus pe drumurile publice din satele Praja şi Bîcleşti, fiind însoţit de tânărul de 25 ani, iar în dreptul stânii de pe raza satului Bîcleşti au rămas blocaţi pe drumul anevoios.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.