A condus sub influenta alcoolului si a intrat intr-un stalp

0

La data de 05.01.2013, în jurul orei 20.03, în timp ce Eduard S., de 45 de ani, din Moineşti, conducea un autoturism pe strada Costache Negri din Tg. Ocna,pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea dreaptă a părţii carosabile.

În urma producerii evenimentul au rezultat doar pagube materiale, fără a exista victime omeneşti.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.