A facut accident si si-a lasat prietenul inconstient dupa ce a parasit locul faptei

0

Polițiștii au fost sesizați la data de 20.09.2013, în jurul orei 01.30, prin  112, despre faptul că pe raza localităţii Dofteana avut loc un eveniment rutier.

La faţa locului polițiștii au identificat, pe D.J.116, în localitatea Hăghiac, un autoturism cu multiple avarii, iar pe bancheta din spate o persoană de sex masculin în stare de inconştienţă.

Victima a fost transportată la Spitalul Oneşti, unde a fost identificată în persoana lui  Z. Mihai,  de 22 ani, din comuna Dofteana, care se afla în stare avansată de ebrietate și nu  putut oferi date cu privire la cele întâmplate. Acesta a rămas internat și urmează să fie transferat la o unitate medicală din județul Iași.

În urma investigațiilor efectuate polițiștii l-au identificat pe I. Cosmin, de 20 de ani, din comuna Dofteana, despre care s-a stabilit că în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 116 nu a adaptat viteza într-un viraj la dreapta a ieșit în afara carosabilului și a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care a plecat de la locul producerii accidentului rutier. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ și a primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea.

De asemenea, polițiștii l-au identificat B. Alexandru, de 19 ani, dn comuna Dofteana, care se afla în autoturism pe locul din dreapta față și care a a primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

Tuturor persoanelor implicate în evenimentul rutier le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări față de I. Cosmin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.