La data de 22 august a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au fost sesizați de un bărbat din comuna Negri, cu privire la faptul că o persoană provoacă scandal la un bar din localitate.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 20:30, un tânăr de 22 de ani, din comuna Negri, ar fi consumat băuturi alcoolice la bar și ar fi început să facă scandal pe drumul public din faţa barului tulburând ordinea şi liniştea publică. La scurt timp a fost văzut urcând la volanul unui autoturism, iar pe fondul neadaptării vitezei şi a consumului de băuturi alcoolice, ar fi acroşat un gard în proximitatea barului.
Polițiștii l-au depistat și identificat pe tânărul în cauză. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat prelevarea de mostre biologice.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.