Prima ediție a festivalului „Young Island ” a luat sfârșit, în zorii zilei de azi, 09.08 a.c. Jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău, împreună cu polițiști, pompieri și polițiști locali, au acționat în vederea asigurării unui climat de siguranță pentru persoanele aflate în spațiul public, atât în incinta festivalului cât și în zonele adiacente acestuia.
„Jandarmii din Gruparea Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău care au asigurat măsurile de ordine cu ocazia desfășurării festivalului „Young Island” au constatat un număr de 10 infracțiuni, 9 care vizează încălcări ale Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și o infracțiune pentru portul fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de articolul 372 din Noul Cod Penal.
Totodată au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totala de 700 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.” ne-au tranmis reprezentantii Gruparii Mobile Bacau