
Primăria comunei Podu Turcului, condusă de primarul Gelu Cioravă, pregătește o cheltuiala de aproape 4 milioane de lei pentru proiectarea, consultanța și renovarea a cinci blocuri. Decizia provoacă nemulțumiri în condițiile în care nouă dintre cele zece sate ale comunei nu beneficiază de rețele funcționale de apă și canalizare, potrivit informațiilor obținute de Bacau.net din comunitate.
Numeroși locuitori sunt nevoiți să își procure apa în cuburi din plastic, rezervoare sau alte recipiente, pentru activitățile zilnice. Chiar și în Podu Turcului, acolo unde există rețea, apa ar fi furnizată după program. În acest context, administrația locală propune alocarea a 2,9 milioane de lei pentru „lucrări de consolidare și renovare a clădirilor rezidențiale”, fără ca documentele prezentate consilierilor să explice concret ce lucrări vor fi realizate la fiecare bloc.

Aproape un milion de lei, cheltuit prin achiziții directe pentru proiectare și consultanță
Înaintea execuției propriu-zise, Primăria Podu Turcului a atribuit mai multe contracte directe pentru studii, proiectare și consultanță. Valoarea cumulată a acestora ajunge la 975.000 de lei, aproape 200.000 de euro.
În mai 2025, GT Arhitect SRL a primit două contracte pentru documentații DALI/SF, în valoare de 60.000, respectiv 80.000 de lei. Tot atunci, Y-Project a primit 200.000 de lei pentru consultanță, pregătirea unei cereri de finanțare și documentații.
În iunie 2026 au urmat alte patru achiziții directe. Triocad Proiect SRL a primit 155.000 de lei pentru proiect tehnic și detalii de execuție, iar YDA Proiect Consulting a primit 250.000 de lei pentru proiect tehnic, detalii de execuție și caiete de sarcini. Nexus Engineering YD Assets a primit două contracte de consultanță pentru implementarea finanțării unor proiecte privind clădiri rezidențiale, de 90.000 și 140.000 de lei.

Denumirile publicate în SEAP nu identifică blocurile aferente fiecărui contract. Primăria trebuie să explice dacă toate aceste achiziții sunt legate de aceleași cinci imobile, de ce au fost împărțite serviciile și care este valoarea completă a investiției.
Inițial, primarul le-a propus consilierilor o alocare de 3,5 milioane de lei, aproximativ 700.000 de euro. Proiectul nu a întrunit voturile necesare. La ședința următoare, suma a fost redusă la 2,9 milioane de lei, fără ca în documentele analizate să apară o explicație pentru diferența de 600.000 de lei.
În comună sunt peste 14 blocuri, însă administrația nu precizează în proiectul de rectificare care sunt cele cinci imobile selectate, ce criterii au fost folosite și câte apartamente vor beneficia.

Nouă sate fără apă și canalizare. Locuitorii își aduc apa în recipiente
Situația infrastructurii de apă și canalizare rămâne una dintre problemele majore ale comunei. În nouă dintre cele zece sate, locuitorii nu ar avea acces la sisteme de alimentare cu apă și canalizare. Oamenii au cumpărat cuburi și rezervoare, au săpat fântâni sau transportă apa în recipiente.
Mai multe filmări publicate online arată că, în anumite perioade, apa furnizată prin rețeaua existentă – acolo unde exista – are o culoare închisă și nu poate fi folosită.
Probleme sunt semnalate și la conducta de canalizare din zona DJ 241. Potrivit informațiilor primite din comună, terenul s-ar fi tasat, conducta s-ar fi deteriorat, iar infiltrațiile ar afecta inclusiv zona Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță”.
Gelu Cioravă, aflat la al patrulea mandat de primar, susține că investițiile propuse sunt importante pentru comunitate.
„Sunt proiecte pentru care s-a muncit foarte mult și care sunt esențiale pentru dezvoltarea întregii noastre comunități”, a transmis edilul intr-o postare
Primarul încearcă acum să obțină aprobarea sumei de 2,9 milioane de lei printr-o rectificare bugetară în care au fost incluse simultan mai multe investiții.

„Avem un proiect de apă și canalizare în derulare. A fost blocat, dar de luni dăm drumul la treabă. Ar trebui să fie gata în toamna aceasta. O să extindem rețeaua de apă și într-un sat, Sârbi, care nu a fost inclus în proiect. Am obținut acum și un program de contorizare a apei. Sigur se termină, pentru că este o problemă mare cu apa. Aici, la noi, nu a plouat de trei luni, nu a căzut niciun strop.
Avem apă cu program, însă programul este doar la sate, nu și la blocuri. În total sunt 16 blocuri unde apa este furnizată fără program. Problema este la sate, pentru că acolo se udă foarte mult și se consumă multă apă. Programul este dimineața, de la ora 5:00 până la 10:00–11:00, și după-amiaza, de la ora 16:00 până la 22:00. Vreau să reabilităm toate blocurile. O să facem expertiza. Sunt blocuri construite și în 1968, care intră în programul privind riscul seismic, iar restul sunt construite până în 1983. Subsolurile sunt praf, iar de pe acoperișuri cade țigla, existând riscul să le cadă copiilor în cap. Au mai căzut țigle. Blocurile sunt incluse în program. Depunem documentațiile la minister, la București, nu le reabilităm din bugetul local. Se poate face și din bani locali, însă sunt mai multe programe și depinde de modul în care se încadrează blocurile. Vrem să introducem aceste blocuri pe lista de investiții, pentru a trimite documentațiile la minister. Se întocmesc cărțile funciare, se încarcă pe platforma ministerului, se primește avizul, se realizează proiectarea și se depun documentațiile. O parte din bani vin înapoi de la minister.” a mai precizat primarul Cioravă pentru Ziarul de Bacau
Consilier local: “Prioritatea numărul 1 în Podu Turcului este alimentarea cu apă”
Bacau.net a discutat și cu un consilier local din Podu Turcului despre prioritățile comunei, în contextul investițiilor de sute de mii de euro pregătite pentru reabilitarea energetică a unor blocuri. Costel State ne-a confirmat că problema urgentă rămâne alimentarea cu apă și consideră că fondurile publice ar trebui direcționate cu prioritate către serviciile de bază. Abia după rezolvarea acestei probleme, spune consilierul, administrația locală se poate concentra și asupra investițiilor care vizează proprietăți private.
Costel State, Podu Turcului:
“Prioritatea numărul 1 în Podu Turcului este alimentarea cu apă. Cetățenii se chinuie zi de zi să își aducă apă, fiecare cum poate. Acolo unde există rețea, în centrul comunei, apa este furnizată după program sau, în anumite situații, este neagră și de o calitate extrem de slabă.
Banii trebuie alocați în primul rând către serviciile publice, iar dacă rămân fonduri, desigur, ne putem ocupa și de zona privată. Din punctul meu de vedere, esențială pentru comună este rezolvarea problemei apei.
Nu avem nici măcar o parcare amenajată la unele blocuri, anumite străzi se surpă din cauza unor conducte, iar noi alocăm sute de mii de euro pentru reabilitarea energetică a blocurilor. Din punctul meu de vedere, acest lucru nu este normal.”
Dincolo de justificările primarului, problema rămâne însă una de prioritizare a banului public. Într-o comună în care alimentarea cu apă este încă o problemă urgentă, iar locuitorii din majoritatea satelor depind de fântâni, rezervoare și recipiente pentru necesarul zilnic, administrația condusă de Gelu Cioravă pregătește cheltuieli de milioane de lei pentru proiectarea și renovarea unor blocuri.
Faptul că primarul se află la al patrulea mandat face cu atât mai greu de explicat de ce, după atâția ani de administrație, accesul normal și permanent la apă rămâne nerezolvat în mare parte din comună. Renovarea blocurilor poate fi necesară, mai ales acolo unde există probleme de siguranță, însă apa potabilă și canalizarea reprezintă servicii publice de bază, care ar trebui tratate ca urgențe.


cautati sa vedeti ce avere a strans pe mandatul de primar,pensiuni,spalatorii,catering,terenuri,orice
Un mini baron local aceet primar care a acaparat toate afacerile locale in timp ce comuna sta in sarscie fara apa.umb si a mutat sediul si a adus bani dar el ii sparge pe prostii