748 de cetateni din Bacau au ales prioritatile orasului : autostrada Bacau – Brasov si drumurile expres Ploiesti – Bacau si Piatra-Neamt – Bacau

0
748 de cetateni din orasul Bacau si-au ales prioritatile, in cadrul Campaniei „Alege Prioritățile Orașului Tău”, cea mai mare campanie de consultare publică din țară pe tema dezvoltării urbane, respectiv metropolitane.
Bacău se află pe locul 28 din cele 40 de reședințe de județ și București ca număr de răspunsuri primite până în acest moment – peste 80.000 la nivel național.
Cele mai importante proiecte de dezvoltare urbană cu impact metropolitan pentru Bacău pot fi votate pana pe pe 22 martie 2019.
Primele 3 proiecte alese ca cele mai importante de către cetățenii din Bacău până în acest moment sunt: 1. Autostrada Braşov – Bacău, 2. Drumul Expres DX5 Ploieşti – Bacău – Paşcani și 3. Drumul Expres DX5A Bacău – Piatra Neamţ.
„Despre campanie: Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România și cu sprijinul autorităților publice subnaționale, a identificat o serie de proiecte prioritare cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România. În perioada 22 ianuarie – 22 martie 2019, Românii pot alege cele mai importante proiecte completând chestionarul disponibil la adresa kwiksurveys.com/s/e7k9afsk și ierarhizând proiectele generate pentru orașul lor. În urma campaniei, Banca Mondială va lansa prima viziune de dezvoltare metropolitană a României. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina de Facebook a campaniei la www.facebook.com/prioritatile.orasului.tau, secțiunea Despre, sau pe www.prioritatileorasuluitau.ro.
Comunicat POT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.