O bucata de 70mp de fond forestier opreste lucrarile de consolidare de pe DN11, Magura. Prefectul a identificat solutia pentru rezolvarea problemei – transferarea celor 70mp de la Directia Silvica la CNAIR – insa ii acuza pe unii functionari ca incetinesc procesul :
„Pentru băcăuani, relația rutieră Bacău – Oneşti – Braşov, facilitată prin DN 11, este fundamentală, iar punerea în siguranță & consolidarea drumului în dreptul comunei Măgura este una din urgențele primei jumătăți a anului. Alături de subprefectul Narcis Jitaru şi de directorii Mihai Găşpărel (Garda Forestieră), Viorel Ghelase (Direcția Silvică) & Alexandru Tcaciuc (Secția Drumuri Naționale Bacău/ DRDP Iaşi) am identificat soluția pentru ca lucrările amintite să nu se împotmolească în inacțiunea & temporizarea birocratice induse de funcționari care dorm pe acte, în loc să dea curs – cu promptitudine – solicitărilor.
Pentru finalizarea în bune condiții a lucrărilor este necesară predarea a peste 70 mp de fond forestier, suprafață care – în cele din urmă – va fi definitiv scoasă din circuitul silvic şi transferată CNAIR, titularul investiției prin DRDP Iaşi.
Am cerut, imperativ, reprezentantului Drumurilor Naționale să manifeste o implicare la nivelul responsabilităților reclamate de această investiție, astfel încât lucrarea de punere în siguranță a drumului să se finalizeze în timp util, fără nicio sincopă.” a declarat prefectul Bacaului, Lucian Bogdanel