6 luni de închisoare pentru un băcăuan care a țepuit o suceveancă pe OLX

0

Judecătoria Rădăuți l-a condamnat pe Alexandru Cadăr la șase luni de închisoare, în regim de penitenciar, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, informează stireasucevei.ro.

Inculpatul este obligat să îi plătească persoanei civile suma de 730 de lei, cu titlul de daune materiale, și suma de 1.000 de lei, daune morale.

Decizia nu era definitivă la data pronunțării (30 ianuarie 2023). Față de aceasta se putea face apel în termen de 10 zile de la comunicare, în caz contrar decizia rămânând definitivă.

La data de 17 decembrie 2019, fiul persoanei vătămate a găsit pe OLX o pereche de căști marca Air Pods Pro, ce erau scoase la vânzare de o persoană pentru suma de 800 de lei. După ce a verificat prețul real al acestor căști, a constatat că erau mai ieftine decât cele de pe piață. Astfel, fiul său, prin aplicația WhatsApp a luat legătura cu vânzătorul și au stabilit ca suma de 800 de lei să o plătească în două rate, prima de 400 de lei, iar restul la primirea coletului.

Astfel, la data de 17 decembrie 2019, fiul său a transferat din contul acesteia, în contul pus la dispoziție de inculpat suma de 400 de lei.

În ziua următoare, la data de 18 decembrie 2019, vânzătorul a solicitat ca produsul să fie achitat integral, apoi îl va expedia. Așadar, în cursul zilei respective, fiul persoanei vătămate, prin intermediul aplicației BT Pay a transferat în contul inculpatului suma de 330 de lei.

Cu ocazia schimbului de mesaje, inculpatul le-a prezentat o fotografie cu căștile și mai multe fotografii cu chitanțe din care rezulta că a mai vândut astfel de căști și a încasat banii de la diferite persoane.

Deoarece până la data de 19 decembrie 2019 inculpatul nu i-a expediat căștile, a încercat contactarea acestuia, însă numărul de telefon nu mai era activ și nu a mai putut lua legătura cu acesta. Dându-și seama că a fost înșelată, femeia păgubită a încercat să blocheze tranzacția însă nu a reușit. Astfel, aceasta a formulat plângere penală și s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 730 de lei.

La data de 15 aprilie 2021, inculpatul a fost citat la domiciliu pentru a se prezenta la un sediu de poliție din județul Bacău în vederea audierilor, însă nu s-a prezentat. Din procesul verbal întocmit de polițiștii băcăuani a rezultat că inculpatul era plecat în Anglia.

Pe urmă, s-a dispus audierea inculpatului și la data de 2 noiembrie 2021, dar și la 22 februarie 2022, dar inculpatul era încă în străinătate.

Tatăl inculpatului a susținut că fiul său este plecat la muncă în Anglia și nu știe când va reveni la domiciliu. De asemenea, acesta a spus că la domiciliul său nu este nimeni, deoarece toți sunt plecați la muncă în străinătate.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.