6 infractiuni constatate dupa un control pe linia combaterii furtului de lemne

0

La data de 06 octombrie a.c. polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti, Secția 2 Poliție Rurală Moinești și Secția 7 Poliție Rurală Brusturoasa au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi a altor încălcări ale legislaţiei, privind circulaţia şi comercializarea materialului lemnos.

În urma activităților desfășurate au fost 38 de persoane legitimate și 32 de autovehicule controlate, din care 6 destinate transportului de material lemnos.

De asemenea au fost constatate 6 infracțiuni, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale și a fost confiscată cantitatea de 19,25 m.c. de material lemnos, în valoare de 8249 lei.     

Astfel, au fost depistați în flagrant trei tineri, de 16 și 17 ani, din comuna Asău, după ce au tăiat ilegal şi sustras de pe păşunea împădurită ce aparține Primăriei Asău, un număr de 10 arbori esenţă foioase.

Materialul lemnos în volum de 4,255 m.c. şi în valoare de 656,48 de lei a fost confiscat şi predat în custodie reprezentantului Ocolului Silvic Comăneşti.

În cauză s-a întocmit dosarul penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

  •  

Totodată a fost depistat un bărbat de 50 ani, din orașul Comăneşti, în timp ce transporta cu o autoutilitară pe DN 12A, pe raza comunei Agăş, jud. Bacău, cantitatea de 1,40 m.c. lemn de foc, specia fag, fără aviz de însoţire.

Materialul lemnos în valoare de 242,5 de lei a fost confiscat şi predat în custodie la depozitul Primăriei Brusturoasa.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.