La ora actuală, la nivelul judeţului Bacău, 562 persoane sunt monitorizate la domiciliu de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Bacău. Până la data 11.03.2020 au fost testate 11 persoane (7 cazuri care prezentau simptome şi 4 persoane carantinate), rezultatele investigaţiei de laborator pentru 4 persoane sunt negative pentru COVID-19, restul fiind în lucru.
Numărul persoanelor aflate în carantină în spaţiile special amenajate: 4
La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE: 0800800358, destinată persoanelor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID–19 (coronavirus), care are program de functionare permanent. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă. Cetatenii să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență, iar pentru solicitarea de informații să apeleze linia TELVERDE. Lista regiunilor şi localităţilor din zona roşie şi zona galbenă cu transmitere a COVID-19, poate fi accesată, în permanenţă, la urmatoarea adresă: https://www.cnscbt.ro/index.php/1440-lista-zonelor-cu-transmitere-comunitara-extinsa-si-a-altor-zone-afectate-de-covid/file
În cazul evenimentelor cu număr maxim de 200 de participanti, se exceptă emiterea avizului DSP
Toate instituţiile publice şi private au obligaţia să asigure la toalete materiale destinate igienei personale (săpun, prosoape hârtie, uscătoare mâini), dezinfecţia frecventă a clanţelor uşilor, precum şi a altor suprafeţe expuse (mese de conferinţă, birouri)
Unităţile de alimentaţie publică (ex. Hyper-market, super market, market, magazine de cartier, cafenele, baruri, cluburi, etc), precum şi furnizori publici şi privaţi de transport persoane, au obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea :
- Dezinfecţiei frecvente a suprafeţelor, în special în zona caselor de marcat, precum şi în alte locuri expuse (ex. cărucioare, coşuri de cumpărături, clanţe de la uşi, butoane de la lifturi, etc),
- Instituirii măsurilor privind evitarea aglomerării de persoane în spaţiile comerciale,
- Dezinfecţiei frecvente a habitatului mijlocului de transport la finalizarea traseului (ex. bare si suporti de sustinere, uşi, scaune, etc).
Comunicat de presa DSP Bacau