4 miliarde de dolari, valoare estimata pentru o companie „unicorn” co-fondata de o bacauanca

0
Madalina Seghete

Madalina Seghete, o tanara originara din Bacau, a creat impreuna cu alti 3 asociati un startup de tehnologie in America, numit Branch. Dupa 8 ani de zile de munca, compania a ajuns sa valoreze 4 miliarde de dolari, in urma celei mai recente investitii obtinute.

Noua investiție obținută de compania Branch, care are printre co-fondatori și pe românca Mădălina Seghete, se ridică la 300 de milioane de dolari. Runda de finanțare de serie F este condusă de fondul de investiții New Enterprise Associates (NEA), un investitor mai vechi în Branch. Branch este considerat „unicorn”, adică o companie nelistată pe bursă, care are o valoare de cel puțin 1 miliard de dolari, estimată în urma unei runde de investiții.

În cei aproape 7 ani de existență, compania care dezvoltă soluții de marketing digital a obținut investiții totale de aproape 670 de milioane de dolari, conform Crunchbase. Printre clienții săi se numără compania media NBC, brandul de fashion sport Under Armour și platforma de închirieri de locuințe Airbnb.

Într-un interviu acordat StartupCafe.ro în anul 2016, Mădălina Seghete spunea:

În primul rând, un startup nu ar trebui sa se axeze pe ideea de (a obține) finantare, ci pe ideea de a avea un produs bun. Daca vrei sa obtii o finantare de la un VC (fond de investitii de tip venture capital) trebuie sa indeplinesti cateva conditii esentiale: sa ai o echipa buna – nu ne-ar fi dat nimeni banii daca noi ne-am fi cunoscut cu o luna inainte si abia am fi inceput sa lucram ceva / sa ai o viziune mare, spre exemplu noi ne-am uitat la intreaga zona de mobile search, am mers mereu pe ideea ca putem sa devenim o companie mare.
Sunt companii care incearca sa obtina finantare fara sa aiba un produs. Parerea mea este ca e mult mai greu. Noi am reusit sa obtinem o prima finantare doar in momentul in care potentialii investitori au vazut ca produsul nostru face ceva, este folosit de altii si au discutat cu clientii”.

Originară din Bacău, Mădălina Seghete a plecat din Romania în 2001, pentru a studia informatica in Statele Unite, unde obtinuse o bursă la Cornell University.

Dupa absolvirea facultatii, a facut un master in „Management Science, Engineering and Design”, la Stanford University si tot acolo a absolvit, cativa ani mai tarziu, si un MBA, unde i-a cunosctut pe doi dintre co-fondatorii Branch Metrics: Alex Austin si Mike Molinet. Cel de al patrulea co-fondator, Dmitri Gaskin, s-a alaturat echipei mai tarziu.

Impreuna, cei trei, Madalina, Alex si Mike, au lansat, in 2013, Kindred Photobooks, o aplicatie prin care selectezi o serie de fotografii postate pe Facebook sau Instagram si pe care Kindred Prints (starup-ul din spatele aplicatiei) le aduna intr-un album printat si ti le trimite prin posta. Aceasta era primul lor proiect antreprenorial, care, de altfel, i-a ajutat sa vina cu ideea pentru ce avea sa fie Branch Metrics.

Sursa: startupcafe

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.