280 de amenzi date de politisti pentru prevenirea COVID19 in perioada 14 – 17 septembrie

0

În perioada 14-17 septembrie a.c., toate structurile teritoriale ale M.A.I. au participat la acțiuni organizate în sistem integrat, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Zilnic, un total de peste 230 de efective formate din polițiști, polițiști locali, jandarmi, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, împreună cu celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, în perioada menţionată au fost verificate 312 obiective, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Au fost legitimate 3711 persoane și au fost verificate 594 de mijloace de transport.

Echipele mixte de control au identificat 280 de situaţii în care s-a impus măsura sancționării contravenționale , respectiv avertismente şi amenzi în valoare de 9.700 de lei, din care 256 de cazuri de nerespectare a măsurilor de protecţie individuală.

Aceste acțiuni vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte măsurile de distanțare socială, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2.

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.