Plecând de la deviza “Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, astăzi, o parte din echipa ISUJ, alături de voluntarii dornici și-au unit forțele pentru a ecologiza zona Parcului Gherăiești.
Activitatea face parte din Campania națională „Curățăm România!”, desfășurată sub sloganul „Vrem o țără fără deșeuri abandonate!”, inițiată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Aceasta are loc în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022 și implică participarea activă a tuturor instituțiilor din subordinea ori coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a unităților administrativ-teritoriale, a autorităților județene (Prefectură, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar), precum și a voluntarilor și ONG-urilor.
Prin campanie se dorește schimbarea percepției și atitudinii factorilor de răspundere, a instituțiilor și a cetățenilor din comunități, cu privire la poluarea produsă de deșeuri și necesitatea colectării selective a acestora într-un mod corect și prietenos cu mediul.
Comunicat ISUJ Bacau