21 de sesizari cu privire la incalcarea legislatiei electorale de la inceputul campaniei

0

În perioada 9 noiembrie – 4 decembrie a.c., în judeţul Bacău, au fost înregistrate 21 de sesizări cu privire la încălcarea legislaţiei electorale. Până în prezent, campania electorală s-a desfăşurat fără a fi înregistrate evenimente deosebite, din punct de vedere al asigurării măsurilor de ordine publică.

În cele peste trei săptămâni de campanie electorală au fost au fost înregistrate 19 sesizări ce au vizat afișarea, distribuirea, distrugerea sau sustragerea unor materiale electorale, o sesizare s-a referit la infracțiunea de loviri sau alte violențe și o  altă sesizare al vizat posibila încălcăre a art. 55 din Legea nr. 35/2008 – mita electorală.

Poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale pentru postare de afişe în locuri neautorizate sau fără a avea acordul proprietarilor şi distrugere de afişe.

Numărul de incidente sesizate până acum reprezintă mai puţin de o treime din totalul de sesizări primite în acelaşi interval în campania pentru alegerile locale din acest an, atunci fiind semnalate 67 de evenimente.

 

Poliţia Staţiunii Tg. Ocna fost sesizată prin 112 de un competitor electoral, despre faptul că în timp ce distribuia materiale electorale, a avut un conflict spontan cu un cetățean de 36 de ani.

Cele două persoane implicate în eveniment s-au deplasat la sediul Poliţiei Staţiunii Tg. Ocna. Din verificările efectuate polițiștii au stabilit că reclamantul a fost abordat de cetățeanul de 36 de ani, care i-a reproșat faptul că materialele electorale distribuite au conținut denigrator la adresa altui competitor electoral, context în care între cei doi a avut loc o altercație.

În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul să fie înaintat cu propuneri corespunzătoare  unității de Parchet.

Polițiștii din comuna Găiceana au efectuat verificări în baza unei sesizări din care rezulta că un banner electoral amplasat pe raza comunei a fost sustras.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că bannerul fusese amplasat între un stâlp de electricitate și un arbore, iar sforile de susținere ale acestuia au fost tăiate.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de furt calificat.

Un cetățean a sesizat Postul de Poliție Sascut cu privire la faptul că în perioada 22-25.11.2012 persoane necunoscute au distrus mai multe afişe electorale și 7 bannere amplasate pe gardurile locuinţelor cetăţenilor şi pe stâlpii de electricitate din satele Sascut, Pănceşti şi Sascut-Sat.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că de la data comiterii faptei şi până în prezent au fost amplasate alte bannere şi afişe electorale în locul celor distruse.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de distrugere.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău înregistrează şi verifică cu celeritate fiecare semnalare privind posibile încălcări ale legislației electorale, venite atât din partea competitorilor politici, cât şi din partea cetățenilor.

În județul Bacău structurile teritoriale ale M.A.I. continuă activitățile de responsabilizare a cetățenilor în cadrul campaniei “Tu decizi! Votează legal!”

Acţiunile sunt desfăşurate atât în mediul urban cât şi în satele şi comunele din judeţ, tocmai pentru ca cetăţenii să fie informaţi cu privire la pedepsele prevăzute de lege în cazul votului ilegal şi a mitei electorale, la sediul fiecărei secţii de votare urmând a fi postate afişe ale campaniei.

Polițiștii băcăuani le recomandă cetăţenilor să conştientizeze riscurile pe care le presupune nerespectarea legii electorale, precum şi sancţiunile legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei în cauză.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.