2026 – Anul Constantin Brâncuși. La 150 de ani de la naștere, deputatul Lucian Bogdănel evocă moștenirea marelui sculptor

0

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, deputatul PSD de Bacău Lucian Bogdănel, secretar in Comisia pentru cultură, a transmis un mesaj dedicat operei și influenței lăsate de marele sculptor român asupra culturii naționale și universale.

Parlamentarul a evocat celebra afirmație a artistului – „Eu nu creez păsări, ci zboruri” – și a subliniat că prin creațiile sale, între care se remarcă și „Coloana Infinitului”, Brâncuși a depășit granițele epocii sale, a valorificat motivele tradiționale românești și a așezat arta românească în patrimoniul cultural mondial.

„Constantin Brâncuşi, de la a cărui naştere marcăm – azi – 150 de ani, obişnuia să spună „Eu nu creez păsări, ci zboruri”. Aspirația către înaltul nemărginit al acestui sculptor de idei a ancorat în universal expresia artistică românească şi, prin ea, cultura națională în întregul ei. Regăsim peste tot în jurul nostru, măiastrele „urme” brâncuşiene, dar îndeosebi în motivele populare care l-au inspirat pe marele artist atunci când a făurit „Coloana Infinitului”, sculptură inaugurată la 27 octombrie 1938 şi dedicată memoriei ostaşilor români căzuți la datorie în Primul Război Mondial. Prin dalta şi ciocanul lui Constantin Brâncuşi, divin inspirate, am depăşit cercul strâmt al omenescului şi minoratul cultural, năzuind – cu îndreptățire – spre Absolut şi Eternitate.” a transmis deputatul PSD de Bacau, Lucian Bogdanel

Anul 2026 a fost declarat Anul Constantin Brâncuși, pentru a marca 150 de ani de la nașterea uneia dintre figurile emblematice ale artei moderne universale. 

brancusi bogdanel
Lucian Bogdanel

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.