La data de 26 iunie a.c., polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Onești, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, au probat activitatea infracțională a 2 tineri, de 23 și 29 de ani, ambii din comuna Coțofănești, bănuiți de comiterea a 4 infracțiuni de furt calificat și 4 infracțiuni de complicitate la furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, cei în cauză, împreună cu un alt tânăr, de 20 de ani, în prezent aflat sub măsura arestului preventiv, în perioada noiembrie 2023 – mai 2024 ar fi sustras mai multe animale și bunuri din gospodăriile localnicilor din comunele Coțofănești și Căiuți, prejudiciul creat fiind de peste 20.000 de lei.
După administrarea probatoriului, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore pe cei 2 și i-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.