Acoperirea vaccinală anti-COVID în Bucureşti este de 43,48% din populaţia eligibilă (persoane cu vârsta de peste 16 ani), a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă. Potrivit medicului militar, judeţul Cluj este pe locul doi la nivel naţional, cu o rată de acoperire vaccinală de 39,95% din populaţia eligibilă.
„Pentru municipiul Bucureşti, la data de 25 mai, avem o acoperire vaccinală de 43,48% din populaţia eligibilă, adică persoane cu vârsta de peste 16 ani. În momentul în care vom avea autorizare şi pentru grupa de vârstă 12-15 ani, evident, categoria respectivă va deveni populaţie eligibilă. Judeţul Cluj este pe locul 2 la nivel naţional, cu o rată de acoperire vaccinală de 39,95% din populaţia eligibilă; judeţul Sibiu – 33,65%; judeţul Braşov – 31,97%; Timiş – 30,5% şi Constanţa – 30,7%. (…) Ultimele cinci judeţe sunt Covasna – cu 17,3%; Bacău – 16,5%; Giurgiu – 15,8%, Botoşani – 15,8% şi Suceava – 15%”, a arătat preşedintele CNCAV.
În cele două zile ale Maratonului vaccinării, de weekendul trecut din municipiul Bacau, au fost vaccinate 683 de persoane(285 în prima zi și 398 în a doua zi). 365 persoane au ales imunizarea cu serul Johnson&Johnson și 318 cu Pfizer.
Pana pe 24 mai 4.159.340 de persoane s-au vaccinat cu cel puţin o doză, iar cu doza a doua sunt 3.226.831 de persoane