15 medici si asistente din Bacau si Vaslui au fost condamnati la inchisoare in dosarul adeverintelor false

0


Joi, 14 ianuarie, Judecatoria Tribunalului Vaslui a dat sentinta in prima instanta in dosarul adeverintelor false. Este vorba despre o clinica particulara unde patroana, alaturi de medici, asistente si un administrator de scoala de soferi au fost judecati pentru fals si grup infractional. Concret, cadrele medicale angajate la New Central Med Bacau au fost acuzate ca au emis 1.000 de adeverinte in fals, respectiv fise medicale pentru soferi si certificate medicale pentru atestarea starii de sanatate detinatorilor de permis port arma.

Cea mai grea pedeapsa a primit Elena Nitescu, patroana clinicii, condamnata si in alt dosar : 8 ani si 4 luni inchisoare.

Magistraţii Tribunalului Vaslui au dispus următoarele condamnări:

Niţescu Elena, patroana clinicii New Central Med Bacău: 3 ani închisoare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, 60.000 lei amendă (200 zile amendă) pentru instigare la folosire a instrumentelor false în formă continuată, 3 ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat. Cum anul trecut aceasta a fost condamnată definitiv la o pedeapsă de 5 ani pentru trafic de influenţă, în urma contopirii a rezultat o pedeapsă de 8 ani şi 4 luni închisoare

Abu Gamea Naeif, medic ORL în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui: 2 ani închisoare pentru fals intelectual in forma continuată (113 acte materiale), pedeapsa a fost suspendată cu un termen de supraveghere de 2 ani închisoare. În plus, medicul a fost obligat, pe lângă măsurile de supraveghere, să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Vaslui sau DGASPC Vaslui.

Negru Constantin, medic chirurg Bacău, 2 ani închisoare pentru fals intelectual în forma continuată (32 acte materiale), cu supraveghere executării pedepsei pe un termen de 2 ani închisoare, perioadă în care trebuie să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Bacău sau DGASPC Bacău.

Zaharia Oana Cristina, medic psihiatru Vaslui, 2 ani închisoare pentru fals intelectual în forma continuată (103 acte materiale), cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani închisoare. Medicul a fost obligat să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Spitalul Clinic de Recuperare sau Spitalul de pneumoftiziologie Iaşi.

Albu Gheorghe, medic oftalmolog Bacău, 9 luni închisoare pentru fals intelectual in forma continuată, (19 acte materiale), cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani închisoare, perioadă în care trebuie să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Bacău sau DGASPC Bacău.

Strâmbeanu Elena Gabriela, medic de familie Vaslui, 1 an închisoare pentru fals intelectual in forma continuată (30 acte materiale), cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani închisoare. Asemenea celorlalţi inculpaţi a fost obligată la o serie de obligaţii, inclusiv să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Vaslui sau DGASPC Vaslui.

Pârlog Gabriela, medic medicină interna Bacău, 1 an închisoare pentru fals intelectual, cu amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de doi ani, perioadă în care trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Bacău sau la DGASPC Bacău.

Dominte Gabriela, medic ORL Bacău, 1 an închisoare pentru fals intelectual, cu amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de doi ani, timp în care trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Bacău sau la DGASPC Bacău.

Monica Cruceanu, (asistent medical Vaslui), 9 luni închisoare pentru fals material în înscrisuri oficiale (962 de acte materiale), 9.000 de lei amendă penală (180 de zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor false, 9 luni închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat. Pedeapsă rezultantă: 1 an închisoare, la care se adaugă amenda penală de 9.000 de lei. Judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani (60 de zile de muncă în folosul comunităţii).

Ciubotaru (în prezent Cojocariu) Gianina Elena, (asistent medical Vaslui), 9 luni închisoare pentru fals material în înscrisuri oficiale (910 acte materiale) şi 9.000 de lei amendă (180 de zile amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a instrumentelor false, 9 luni închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat. Pedeapsă rezultantă: 1 an închisoare, la care se adaugă amenda penală de 9.000 de lei. Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. (60 de zile de muncă în folosul comunităţii).

Simona Botezatu (asistentă medicală Vaslui): 1 an închisoare cu amânarea aplicări pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, pentru fals material în înscrisuri oficiale (8 acte materiale). Mardare Bianca-Elena (asistentă medicală Bacău)- 9 luni închisoare pentru fals material în înscrisuri oficiale (17 acte materiale), 9 luni închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat. Pedeapsă rezultantă: 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de doi ani.

Aancuţei Mihaela Vasilica (asistentă medicală Bacău): 9 luni închisoare pentru fals material în înscrisuri oficiale, 9 luni închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat. Pedeapsă rezultantă: 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de doi ani.

Matei Lenuţa (asistentă medicală Bacău): 9 luni închisoare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (46 acte materiale), 9.000 lei amendă (180 zile amendă) pentru folosire a instrumentelor false, 9 luni închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat. Pedeapsă rezultantă: 1 an închisoare, la care se adaugă amenda penală de 9.000 de lei.

Şmuc Elena Alina (asistentă medicală Bacău): 9 luni închisoare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (26 acte materiale), 9.000 lei amendă (180 zile amendă) pentru folosirea instrumentelor false, 9 luni închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat. Pedeapsă rezultantă: 1 an închisoare, la care se adaugă amenda penală de 9.000 de lei.

Cataramă Silviu, administrator Şcoala de Şoferi Uniprev Auto SRL Vaslui: 1 an închisoare pentru instigare la fals intelectual, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Societatea NEW CENTRAL MED Bacău, prin reprezentant legal Niţescu Georgeta, a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 210.000 lei (210 zile amendă) pentru comiterea infracţiunii de folosire a instrumentelor false în formă continuată, (1004 acte materiale) şi 300.000 lei (300 zile) pentru fals material în înscrisuri oficiale in forma continuata. Amenda rezultantă, în urma contopirii pedepselor: 370.000 lei. În plus, judecătorii au aplicat societăţii sancţiunea complementară a publicării hotărârii de condamnare prin intermediul presei scrise sau online din municipiul Bacău pe cheltuiala proprie timp de 1 lună / 8 apariţii/2 apariţii pe săptămână.

Sentinţa Tribunalului Vaslui nu este definitivă.

Sursa: Adevarul.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.