​Procurorii au schimbat incadrarea juridica a infractiunilor pentru lotul Niculae – Vosganian – Videanu din dosarul subminarii Romgaz

0

Procurorii DIICOT au dispus schimbarea incadrarii juridice a infractiunilor din dosarul „gaze ieftine pentru Niculae” de la “complot” si “subminarea economiei nationale” in invinuirile de “abuz in serviciu” si “constituire de grup infractional organizat”, conform prevederilor noului cod penal.

Reprezentantii DIICOT au confirmat pentru Hotnews schimbarea incadrarii juridice a infractiunilor din dosar, mentionand ca aceasta masura a fost luata in 10 februarie, ca urmare a dispozitiilor Noului Cod Penal intrat in vigoare de la 1 februarie. Acestia au mai precizat ca in acest moment dosarul se afla in faza de urmarire penala si au infirmat ca fostul premier Emil Boc ar avea vreo calitate in dosar dupa cum s-a speculat in presa.

Procurorii ii acuza pe Videanu si Vosganian ca ar fi favorizat compania Interagro, detinuta de magnatul Ioan Niculae, sa obtina preturile preferentiale de la compania de stat Romgaz, cauzand un prejudiciu de 130 de milioane de euro. Dosarul a fost dezvoltat dintr-un dosar mai vechi, inceput in ianuarie 2012, care-i avea in centru pe Ioan Niculae si angajati ai Ministerului Economiei.

Atunci, pe 4 ianuarie 2012, pe numele mai multor directori din cadrul Ministerului Economiei, Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei si societatii Romgaz s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru ca ar fi favorizat firma InterAgro prin preturi preferentiale la gaze.

Pe 2 septembrie 2013, DIICOT a solicitat inceperea urmaririi penale impotriva ministrului Economiei, Varujan Vosganian si a inceput urmarirea penala fostului ministru Adriean Videanu. In cazul lui Vosganian Senatul a respins cererea. Vosganian a demis din functia sa de ministru, dar a ramas parlamentar si se bucura in continuare de imunitate parlamentara.

 

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.