
Un grav accident rutier s-a produs în cursul serii de vineri, pe DN2G, în municipiul Moinești, cartierul Văsiești. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bacau, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani a efectuat o manevră de depășire și a intrat în coliziune frontală cu un alt autovehicul care circula din sens opus.
În mașina lovită se aflau doi soți. Femeia, în vârstă de 27 de ani, a suferit leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată la fața locului. Soțul acesteia, un bărbat de 25 de ani, a fost preluat de echipajele medicale și transportat de urgență la spital. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul și în cazul acestuia.
Șoferul care a provocat accidentul a fost găsit conștient la sosirea salvatorilor, fiind extras din autoturism și predat echipajului SAJ. Testările efectuate au arătat că acesta nu consumase alcool.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești, cu forțe și mijloace specifice pentru descarcerare și acordarea primului ajutor.
Sursa video: unupetrotus.ro
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok







nu mai mințiți în articol,autoritățile nu au stabilit vinovatul
v-ați bazat pe declarațiile neamurilor celor decedati.
rușine sa va fie ,jurnaliști de doi lei ce sunteti
Asa a zis si politia,ai alte informatii?