Primăria Bacău propune modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 179 din 8 mai 2023, în sensul majorării plafonului creditului extern ce poate fi contractat de municipiu. Potrivit proiectului de hotărâre, valoarea maximă a creditului extern ar urma să crească de la 26.379.600 euro la 81.379.600 euro, ceea ce înseamnă un credit suplimentar de până la 55 de milioane de euro, ce ar urma să fie contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).
Conform expunerii de motive, creditul extern suplimentar este destinat finanțării și cofinanțării unor proiecte de investiții publice de interes local, în special din domeniile educației, regenerării urbane și transportului. Lista actualizată a proiectelor include modernizarea și reabilitarea mai multor unități de învățământ din municipiu, între care Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Colegiul Național „Ferdinand I”, Școala Gimnazială „Mihai Drăgan” și Școala Gimnazială „Alecu Russo”. De asemenea, sunt prevăzute investiții în curțile unor școli și grădinițe, modernizarea Parcului Gherăiești și reabilitarea ansamblului Hotel Central – Teatrul Municipal „George Bacovia”.
Valoarea totală a proiectelor incluse în lista ce urmează să fie finanțată din creditul extern se ridică la aproximativ 771,6 milioane de lei, potrivit anexei la proiectul de hotărâre. O parte dintre aceste investiții fac obiectul unor cereri de finanțare prin Programul Regional 2021–2027, creditul extern urmând să fie utilizat în principal pentru asigurarea cofinanțării.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok







Foarte bine,face investitii,voi cand luati case,masini,nu faceti credite?
Noi luam daca ne permitem si le platim noi, el ia si platesc altii – adica noi
nu