Basescu si Ponta mesteresc de zor la „Noua Dreapta”. PNL-ul lui Crin si PDL-ul lui Blaga se pregatesc sa intre in cartile de istorie

PNL-ul lui Crin Antonescu are 13 presedinti de consilii judetene. Cifra este istorica, pentru un partid care n-a avut niciodata mai mult de 2-3 sefi de consilii judetene. PNL a obtinut cei 13 presedinti multumita balonului electoral USL. Liberalii s-au umflat ca o gogoasa, mult peste potentialul uzual al partidului, scopul declarat fiind eliminarea PDL si a altor „urme” de basism de pe esichierul politic de dreapta. Pe stanga PSD, pe dreapta PNL si atela PC. Asta a fost scenariul USL pana la parlamentare. Dupa, a urmat guvernarea, asumata de liderul PSD, Victor Ponta. Deci de PSD, partidul cel mai vizibil – in acest moment – in planul guvernarii. Ce se intampla, totusi, pe dreapta?

Pentru ca PNL & Crin sa nu se mai simta atat de mari si de singuri, la Cotroceni si in PNL au fost infiintate doua fundatii, despre care toti urmaritorii vietii politice spun ca vor deveni partide: prima, Miscarea Populara, regrupeaza aproape toti consilierii prezidentiali. Va deveni Partidul Miscarea Populara; a doua, Initiativa Romania Liberala (IRL), nasita de primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, si foarte abilul om politic care este Vlad Moisescu, un liberal despre care – n-am indoiala – vom mai auzi cat de curand. La lansarea IRL, sa nu uitam, au fost invitati „liberali” de seama, ce-si duc traiul astazi prin alte partide: Teodor Melescanu, seful SIE; MRU – seful Fortei Civice, ca sa indicam doar doi dintre ei. A lipsit C.P. Tariceanu, premierul din umbra al IRL. Celor doua structuri politice li se adauga, previzibil si simptomatic, Forta Civica a lui MRU, precum si aproape jumatate din PDL, respectiv aripa Elena Udrea, despre care se asteapta sa defecteze, in corpore, din formatiunea condusa, militieneste, de Vasile Blaga.

Toate partidele, partiduletele si aripile descrise anterior vorbesc despre „coagularea dreptei”. O „Noua Dreapta”. Nu e neaparat o gluma; e – mai degraba – o treaba serioasa, pentru ca din eventuala, ipotetica, posibila alianta IRL – Miscarea Populara – Forta Civica – 1/2 PDL – Noua Republica (Mihail Neamtu) poate lua nastere o forta politica de calibru cu oameni si idei, nu veleitari politici si constiinte de conjunctura si imprumut. Ar agrea romanii un tandem Tariceanu-MRU? Sau o garnitura mai extinsa care sa-i includa pe unii din consilierii prezidentiali sau democrat-liberalii nemultumiti de directia imprimata PDL de Blaga? Este o intrebare ce merita pusa si la care politicienii implicati in jocul de redesenare a dreptei au obligatia sa raspunda. Macar pana la alegeri. Concluziile duioase ale purtatorului de cuvant al PDL, Adriana Saftoiu, conform carora ar exista o campanie anti-PDL care a inceput imediat dupa conventia partidului confirma, intr-o anumita masura, scenariul anterior descris. PDL se desira in mod vizibil, langa partid regrupandu-se in ultimele luni fosti oameni de baza din timpul PD-ului (inainte de fuziunea cu PLD si infiintarea PDL). Oameni, oarecum, vechi.

PNL e sfasiat de trei forte distincte: vointa orbeasca, nesabuita, a lui Antonescu de a ajunge, cu orice pret, presedintele Romaniei; incertitudinile de proportii ce greveaza relationarea cu PSD si perspectiva desfiintarii USL pe fondul nominalizarii de catre PSD a unui candidat la presedintia Romaniei (2014); constituirea IRL ca alternativa la leadership-ul discretionar al lui Antonescu, precum si ca viitor bazin colector al nemultumitilor din PNL, pe fondul unor prestatii pur si simplu lamentabile ale unor ministri girati, cu cutitele pe masa, de Antonescu si apropiatii sai politici. E greu de crezut ca PNL poate rezista ca formatiune politica sub imperiul fortelor divergente ce-i definesc, pe moment, existenta.

Ponta isi vede deja de treaba. Indeamna liberalii sa priveasca mai mult la guvernare si mai putin la sondaje; face diligente pentru „importul” in PSD a 30-40 de parlamentari din PP-DD (care oricum fusesera pusi pe listele de candidati tot de PSD – vezi cazul Bacau al PP-DD); jeleste absenta UDMR de la guvernare, declamand la congresul Uniunii regrete eterne ce par sa ascunda promisiunea unei viitoare cooptari in Executiv a ungurilor; se declara, preventiv, admirator al infractorului simpatic Gigi Becali, intuind ca cei 4 milioane de fani pe care-i are Steaua ar reprezenta, la o adica, un imens rezervor de voturi, de o importanta capitala in ecuatia alegerilor prezidentiale de anul viitor.

Aceasta e marea lectie si marele scenariu al coabitarii Ponta-Basescu. Guvernarea propriu-zisa, insignifianta, traieste din inertia masurilor asumate in trecut de Boc si MRU. Nimic nou sub soare, daca privim cu atentie. Aceeasi austeritate de fond, menita a mentine echilibrul macro-economic; aceeasi predispozitie suspecta spre concedierea catorva zeci de mii bugetari; aceeasi neputinta in a onora promisiuni electorale pe care astazi toata lumea pare sa le fi uitat. Si bine a facut, pentru ca oricum erau nesustenabile din punct de vedere economic.

Singura mare necunoscuta este cine-si va asuma rolul de distrugator/gropar al USL? Ponta sau Antonescu? Informatia este pretioasa, pentru ca eticheta de distrugator al USL este posibil sa prejudicieze interesele electorale ale purtatorului. De aici, jocul ciudat din ultima luna, in care Ponta a exacerbat, cu buna-stiinta, nemultumirile PSD fata de declaratiile lui Sorin Rosca Stanescu (devenit parlamentar prin mila lui Antonescu), in timp ce liderul PNL a „scurs” catre presa mai multe inregistrari in care membri de baza ai Biroului Politic Central s-au pomenit incriminand fatarnicia PSD precum si colaborarea defectuoasa cu premierul, dar si cu diversi ministri social-democrati. Contrele intestine PSD – PNL au menirea de a pune la colt pe unul sau altul din copresedintii USL, in incercarea de a crea impresia si curentul de opinie potrivit caruia unul dintre ei s-ar face vinovat de tentativa de compromitere, corupere si rupere a USL. Cine?

Bucata din PNL ce-l sustine pe Antonescu si bucata din PDL aservita lui Blaga ar putea forma, la un moment dat, un partid politic de sine statator, prefacerile politice din ultima perioada fiind de natura a impinge cele doua factiuni una spre cealalta. Basescu si Ponta au stabilit ca fiecare sa-si vada, in liniste, de treaba pe felia lui. Pentru a nu scapa PNL in hegemon al dreptei, Basescu s-a vazut nevoit sa inspire infiintarea mai multor formatiuni de dreapta, pretul platit fiind acela ca PSD devine, incet dar sigur, suficient de puternic incat sa castige, de unul singur, presedintia Romaniei. Cum? Prin fractionarea votului de dreapta, dupa un modelul prezidentialelor din 2000, cand „dreapta” a propus si sustinut cativa candidati la cea mai inalta functie in stat, lasand cale libera votului masiv pro-Iliescu si anti-Vadim.