Vremea până în 6 noiembrie. Va ploua aproape zilnic

0

Vremea va fi schimbătoare în următoarele două săptămâni, iar după data de 26 octombrie valorile termice vor scădea cu 6 – 7 grade Celsius.

Prognoza emisă de ANM este valabilă pentru intervalul 24 octombrie – 6 noiembrie. Potrivit acesteia, după data de 26 octombrie valorile termice vor scădea cu 6 – 7 grade Celsius, în timp ce probabilitatea de precipitații se va menține ridicată aproape în fiecare zi, la nivel național.

Vremea relativ caldă de la începutul intervalului, va intra într-un proces de răcire care va determina scăderea cu 6 – 7 grade a valorilor termice diurne, astfel încât, în intervalul 27 – 30 octombrie, acestea vor fi de aproximativ 9 grade. Dacă primele nopți vor fi relativ calde, caracterizate de temperaturi minime ce se vor situa în jurul unei valori medii de 5 – 6 grade, apoi, în intervalul 28 octombrie – 6 noiembrie, vor fi de aproximativ două grade Celsius, apropiate de normele climatologice ale perioadei. Probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar ploi pe arii extinse și izolat mai însemnate cantitativ se vor semnala în jurul datei de 26 octombrie.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.