VIDEO: Perchezitii la traficanti de droguri din Targu Ocna si Comanesti. 7 persoane au fost arestate.

0


          Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Bacău şi procurorii D.I.I.C.O.T au efectuat 8 percheziţii la locuinţele membrilor a două grupări infracţionale, specializate în trafic de droguri de risc din Târgu Ocna şi Comăneşti./ 7 persoane au fost reţinute.

La data de 10 aprilie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău au efectuat, simultan, două acţiuni în oraşele Târgu Ocna şi Comăneşti, pentru destructurarea a două grupări infracţionale, specializate în trafic de droguri de risc.

La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Astfel, în cele două localităţi, poliţiştii şi procurorii au prins în flagrant delict doi bărbaţi, de 29 şi respectiv de 30 de ani, în timp ce încercau să comercializeze 50 de grame de cannabis.


Ulterior, în urma efectuării a opt percheziţii domiciliare la locuinţele membrilor celor două grupări infracţionale, au fost identificate şi ridicate, în vederea cercetărilor, 800 de grame de cannabis, cu o valoare de aproximativ 45.000 de lei, 1.234 de lei, 2 laptop-uri, 10 telefoane mobile şi un dispozitiv cu lampă UV confecţionat artizanal.

Membrii grupărilor infracţionale sunt bănuiţi că, în perioada 2013-2014, ar fi comercializat droguri în oraşele Comăneşti şi Dărmăneşti, precum şi în municipiul Bacău.

În urma probatoriului administrat în cauză, 7 persoane , cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, toate din judeţul Bacău, au fost reţinute pentru 24 de ore.

Cei în cauză vor fi prezentaţi Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi constituire în grup infracţional organizat.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale -I.G.P.R..


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.