Veniturile colectate de ANAF au crescut cu 10,6 miliarde lei în primele 9 luni

0

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat venituri de aproape 146,58 miliarde de lei în primele nouă luni ale acestui an, cu 10,6 miliarde de lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut, bugetul asigurărilor sociale de stat fiind singurul care a consemnat o reducere a veniturilor în perioada menționată.

anaf logo„Din cele 10,6 miliarde lei colectați în plus față de anul trecut, veniturile suplimentare colectate din TVA sunt de 4,75 miliarde de lei ceea ce reprezintă o creștere cu 12,52% indice nominal, cu mult peste creșterea economică din primele 9 luni. Această diferență (obținută după eliminarea impactului creșterii economice) este rezultatul direct și exclusiv al combaterii evaziunii fiscale”, se precizează într-un comunicat al ANAF dat publicității luni.

Potrivit sursei citate, la bugetul de stat s-au încasat peste 102,88 miliarde de lei, cu aproape 11 miliarde de lei (11,95% indice nominal) mai mult față de aceeași perioadă din 2014, pe fondul creșterii generale a volumului obligațiilor fiscale declarate cu aproximativ 7%. Astfel, la impozitul pe profit s-au încasat 10,06 miliarde de lei, cu 985,87 milioane de lei (10,87% indice nominal) mai mult decât în 2014 în condițiile creșterilor de viramente înregistrate de la agenții economici (+11%) și a impozitului virat de către băncile comerciale (+16%).

De asemenea, creșterea încasărilor din impozitul pe profit a fost determinată, potrivit ANAF, de intensificarea inspecțiilor fiscale la contribuabili identificați cu risc fiscal asociat prețurilor de transfer, selectați în baza analizei de risc. La impozitul pe venit s-au colectat 19,45 miliarde de lei, cu peste 2,31 miliarde de lei (13,51% indice nominal) mai mult decât în 2014, în urma creșterii nivelului salariului minim pe țară și a intensificării controalelor privind combaterea subdeclarării impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale.

Încasările din taxa pe valoarea adăugată au depășit 42,73 miliarde de lei, cu peste 4,75 miliarde de lei (12,52% indice nominal) mai mult decât încasările din perioada similară a anului 2014 chiar și în condițiile recentelor modificări ale Codului Fiscal, respectiv reducerea cotei de TVA pentru alimente și băuturi non-alcoolice, animale și păsări din specii domestice, semințe și ingrediente alimentare, servicii de restaurant și catering, de la 24% la 9%, subliniază comunicatul Fiscului.

În domeniul accizelor (inclusiv taxa pe viciu), față de încasările din perioada analizată a anului precedent, accizele au fost mai mari cu 8,87% (în termeni nominali ), veniturile colectate în 2015 fiind de 19,10 miliarde de lei.

 

 

 

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.