Salarii de pana la 14-15.000 de lei pe luna in CRAB Bacau. Primarul Necula face apel la angajatii cinstiti si de buna-credinta din Compania Regionala de Apa Bacau

1

Primarul Bacaului, Cosmin Necula, a publicat astazi pe Facebook un apel catre „angajatii cinstiti si de buna-credinta din Compania de Apa Bacau”. Acesta a prezentat situatia economico-financiara actuala de la CRAB, aratand o scadere uriasa a profitului in ultimul an dar si dublarea salariilor.

Primarul a declarat ca o parte dintre sindicalistii CRAB fac presiuni pe managementul CRAB si pe conducerea Municipiului Bacau, militând pentru menținerea unor salarii și privilegii care nu mai pot fi suportate în noul context economico-financiar al Companiei.”

Sindicalistii de la CRAB ameninta cu greva daca se vor face modificari la salarii.

„Apel către angajații cinstiți și de bună-credință din Compania Regională de Apă Bacău (CRAB)

Pe parcursul ultimelor săptămâni, autorități ale administrației publice locale, între care și Primăria Municipiului Bacău, au fost supuse unor presiuni sistematice orchestrate de Sindicatul din CRAB, în contextul negocierilor dintre sindicat și managementul Companiei în vederea perfectării contractului colectiv de muncă pe anul în curs.

Situația economico-financiară a CRAB, prezentată pe larg de conducerea Companiei în plenul Consiliului Local, ridică mari semne de întrebare privitoare la viitorul acestei societăți. Pentru o corectă informare a opiniei publice, reiau aici câteva din constatările noii conduceri CRAB, rezultate în urma unui audit financiar:

– rentabilitatea financiară a CRAB a scăzut cu 70 la sută într-un an;
– rentabilitatea economică a scăzut cu 84 la sută într-un an;
– volumul cheltuielilor cu personalul (salariile) s-au dublat între 2014 – 2016;
– în 2015 profitul net a fost de 1,5 milioane euro; în 2016, profitul a scăzut de 6 ori, la 0,25 milioane euro.

Unii dintre sindicaliștii CRAB, dirijați din culise de directori care ridică lefuri de 14 – 15.000 lei pe lună, în pofida lipsei evidente de performanță a activității (a se vedea cifrele de mai sus), șantajează mediatic atât managementul CRAB, cât și conducerea Municipiului Bacău, militând pentru menținerea unor salarii și privilegii care nu mai pot fi suportate în noul context economico-financiar al Companiei.

Prin adrese remise Municipiului Bacău, „sindicaliștii” au amenințat cu ieșiri în presă, iar la ultima discuție de mediere derulată la sediul CRAB au anunțat declanșarea unei greve de avertisment, la 23 iunie, cu întreruperea activității societății pentru două ore.

Fac un apel către angajații onești și profesioniști din CRAB să nu se lase atrași în jocul murdar derulat de conducerea sindicatului, cu complicitatea unor directori incompetenți ce luptă de fapt pentru menținerea salariilor de zeci de mii lei/lună, sacrificând astfel sănătatea financiară a Companiei.

CRAB nu este proprietatea unor directori și sindicaliști! Este o societate condusă de un Consiliu de Administrație, director general și AGA, nu de lideri de sindicat dispuși să facă jocuri meschine! E bine de știut că Municipiul Bacău a contractat împrumuturi pentru a asigura cofinanțarea proiectelor europene derulate de CRAB și, măcar din respect pentru contribuabilii băcăuani, Compania trebuie să-și deruleze activitatea fără întreruperi în furnizarea apei.

Municipiul Bacău deține 52 la sută din CRAB. Ca primar, susțin necesitatea unui echilibru financiar al societății, dar și o anumită echitate în plan salarial: e clar că cei care fac munca de jos și suportă intemperiile pentru a remedia în timp util avariile apărute la rețeaua învechită de apă merită o ajustare a veniturilor salariale. Susțin, de asemenea, diminuarea salariilor directorilor și personalului TESA care sunt artificial umflate și, în acest moment, imposibil de susținut de către CRAB.

Sunt pentru plata muncii reale și, totodată, pentru tăierea salariilor imense ridicate de directorimea din societate, în condițiile de ineficiență a activității semnalate de managementul CRAB.

Îi anunț pe liderii de sindicat și pe cei care se raliază jocurilor murdare puse în operă de aceștia că vor suporta toate consecințele legale în ipoteza în care CRAB va opri furnizarea apei, ca așa-zisă măsură de avertisment. Apa este vitală, iar întreruperea furnizării ei poate avea consecințe dramatice pentru viețile băcăuanilor, precum și pentru instituții publice.

Primarul Municipiului Bacău, Municipalitatea sau conducerea CRAB nu pot face obiectul șantajului mediatic exercitat de unii „sindicaliști” din societate: „șerpăria” din CRAB trebuie curățată, întrucât s-a ajuns în punctul în care ea periclitează viitorul acestei companii și soarta proiectelor derulate în prezent de aceasta.” a declarat Primarul Cosmin Necula

 


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.