Prinsi in timp ce furau cablul de la telefonia fixa

0

Polițiștii au surprins, în flagrant, patru persoane care sustrăgeau 115 m de cablu de telefonie de pe tronsonul Căbești-Bârlad. Doi suspecți au fost reținuți și sunt prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

 

Un echipaj de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului a depistat în flagrant, la data de 02.03.2013, în jurul orei 01.30, patru persoane care sustrăgeau cablu de telefonie fixă de pe tronsonul Căbești- Bârlad.

Polițiștii au stabilit că cele patru persoane au tăiat și sustras cablul telefonic de pe un tronson de aproximativ 115 m, producând un prejudiciu de aproximativ 7500 lei.

Persoanele surprinse au fugit de la fața locului și în scurt timp polițiștii i-au prins, imobilizat și condus la sediul unității de poliție, în vederea cercetărilor, pe M. Gheorghe, de 46 de ani, din comuna Căiuți și pe M. I., de 16 ani, din comuna Ștefan cel Mare.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că cei doi suspecți au participat la săvârșirea faptei împreună cu S. Maricel, de 21 de ani și M. Ionuț, de 20 de ani, ambii din comuna Ștefan cel Mare.

La data de 05.03.2013, în urma activităţilor desfăşurate S. Maricel și M. Ionuț au fost depistați de către polițiștii Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului. Față de aceștia s-a luat măsura reșinerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Cei doi suspecți vor fi prezentați Judecătoriei Podu Turcului cu propunerea de arestare preventivă.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.