Pregătiri pentru alegeri. Peste 50.000 de angajaţi ai MAI, la muncă în ziua votului

0

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi mobilizaţi pe parcursul campaniei electorale, iar în ziua votului vor fi angrenaţi peste 50.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, a declarat joi vicepremierul Gabriel Oprea.

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a spus, în videoconferinţa cu prefecţii, că dintre cei peste 30.000 de angajaţi MAI care pe perioada campaniei electorale vor fi mobilizaţi, 17.000 sunt poliţişti, 3.800 poliţişti de frontieră şi 10.000 jandarmi.

Oprea a precizat că în 2 noiembrie vor fi la serviciu peste 50.000 de angajaţi din toate structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne. Vicepremierul a mai spus că, până la finalizarea procesului electoral, niciun angajat al MAI nu va putea să îşi ia concediu şi nici zile libere.

„Urmează o perioadă cu multe activităţi, care impun folosirea eficientă a resurselor şi a mijloacelor, precum şi o bună coordonare la nivelul tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat Gabriel Oprea.

Ministrul a adăugat că a aprobat Planul General de Măsuri în domeniul ordinii şi siguranţei publice privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, care stabileşte principalele responsabilităţi şi măsuri ce revin structurilor MAI.

Campanie electorală pentru alegerile prezidențiale începe vineri. Primul tur de scrutin va avea loc in 2 noiembrie, iar al doilea va fi organizat în 16 noiembrie.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.