Noua lege care limitează plățile în numerar va aduce un control mai bun al finanțelor publice

0


Începând cu data de 9 mai, românii nu vor mai putea face tranzacții cash mai mari de 50.000 de lei pe zi (între persoane fizice) și de 10.000 de lei pe zi (între persoanele fizice și juridice), potrivit noii legi publicată în Monitorul Oficial. În acest context, analiștii KeysFin consideră că măsura reprezintă „o lovitură puternică” pentru cei care lucrează acum cu sume importante de cash.

Noile reglementări vor afecta inclusiv tranzacțiile între persoanele fizice, care nu erau limitate până în prezent. Astfel, încasările și plățile în numerar între persoane fizice, drept urmare a unui contract prin care se transferă dreptul de proprietate (spre exemplu, contract de vânzare, schimb) asupra unor bunuri sau drepturi, prin care se prestează servicii sau se acordă/restituie împrumuturi, nu vor mai putea depăși un plafon de 50.000 de lei/tranzacție.

Specialiștii afirmă că experiența altor țări, care au aplicat această măsură, arată că efectele ar trebuie să fie, pe ansamblu, pozitive. „În Italia, de exemplu, limitarea plăților în numerar este aplicată încă din 2011, la 1.000 de euro. Și acolo s-a discutat puternic despre pericolul îngrădirii libertății economice, controlului tot mai puternic al statului și al băncilor, însă, pe ansamblu, efectele măsurii au fost pozitive”, spun analiștii.

În Spania, o măsură similară a intrat în vigoare în octombrie 2012, limita maximă fiind de 2.500 de euro, iar efectele s-au simțit imediat într-o economie în care evaziunea era estimată la 245 de miliarde de euro, echivalentul a 23% din Produsul Intern Brut.  „Poate cel mai relevant exemplu îl constituie țările nordice, în special Norvegia, acolo unde doar 5% din tranzacții se mai fac cu bani lichizi, iar până în 2020 vor fi eliminate complet”, au explicat experții Keysfin.

Experții de la KeysFin afirma, totodată, că măsura limitării tranzacțiilor cash va extinde folosirea cardurilor de firmă, metodă prin care companiile și angajații pot face plăti electronice. Majoritatea băncilor deține astfel de instrumente, iar accesul la plățile prin card se va extinde semnificativ, odată cu această măsură.

Sursă: Agerpres


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.